Feed-ul tău de produse e pregătit pentru Black Friday?
Ai o afacere online de tip e-commerce și ai decis să participi la evenimentul Black Friday?
Poate ești antreprenor și îți gestionezi singur campaniile PPC, sau poate lucrezi deja cu un specialist sau o agenție, oricare ar fi cazul, din articolul acesta poți afla care poate fi punctul slab al campaniilor tale de Black Friday.
Discutăm despre feed-ul de produse, acel ”asset” care poate sabota performanța campaniilor în cele mai importante zile de vânzări din an.
Cum identifici un feed ”slab”?
Feed-ul de produse este baza de date pe care o citesc platformele Google Ads, Meta Ads sau Merchant Center pentru a afișa produsele în campanii publicitare. Dacă feed-ul este complet, corect și actualizat reclamele sunt mai vizibile, mai relevante și mai profitabile. Dar dacă el este tocmai invers, atunci avem de-a face cu un feed ”slab” care poate genera pierderi în afacere.
Un feed slab:
- Are titluri de produse neoptimizate sau generice (exemplu ”rochie damă roșie”, fără brand, fără detalii relevante)
- Nu are atributele cheie: GTIN, brand, culoare, mărime, sex, sezon,
- Are prețurile afișate greșit sau nealiniate cu prețurile din website, (cauza poate fi că feed-ul nu își face update-ului zilnic din website)
- Nu este realizată corect încadrarea în Google Product Category (dacă ne referim la google ads) sau lipsește această încadrare
- Nu are inclusă coloana sale_price, deci nu putem vedea valoare promoțiilor (price versus sales_price)
- Nu are etichete custom label care pot permite segmentarea campaniilor (produse top sellers, produse aflate la promoție de Black Friday, produse cu rentabilitate mare, etc.)
- Are poze de slabă calitate sau neconforme cu politica platformelor publicitare

De ce e important feed-ul de produse?
Platformele publicitare lucrează tot mai mult pe baza AI și a semnalelor automate. Cantitatea și calitatea datelor oferite acestora influențează major rezultatele obținute. Algoritmii pot performa dacă primesc informații corecte.
Un feed curat și optimizat permite campaniilor bazate pe AI să învețe mai repede ce funcționează pentru acel business, în plus:
- va crește rata de afișare în licitații relevante,
- va contribui la scăderea cpc-ului mediu pe produsele bine definite
- va crește rata de conversie și ROAS-ul pe campanii.
Cum îți dai seama că feed-ul tău de produse are nevoie de intervenție?
Hai să vedem punctual care sunt semnele la care trebuie să fii atent în Google Ads și în Meta Ads ca să poți identifica rapid posibile probleme de feed de produse.
Google Ads
Feed-ul de produse din Merchant Center este elementul central care alimentează campaniile Performance Max, Shopping Ads și remarketingul dinamic. Dacă feed-ul are erori de aprobare, informații lipsă sau discrepanțe între prețurile din site și cele din feed, produsele nu se afișează sau mai grav, sunt limitate automat.
Ai probleme la feed dacă:
- Produsele cu cele mai multe afișări nu au conversii, s-ar putea să aibă probleme de preț, imagine sau descriere
- Campaniile de tip performance max sau shopping au costuri ridicate și puține conversii
- Observi multe produse cu status „Limited performance” în Merchant Center
- Identifici erori de policy (imagini cu watermark, titluri interzise, preșuri incorecte, etc).
Meta Ads
În Meta Ads, un feed de produse bine setat nu înseamnă doar produse active în catalog. Este esențial ca Pixelul să trimită corect evenimentele dinamice (ViewContent, AddToCart, Purchase) cu ID-urile de produs care se regăsesc în catalog. Dacă aceste valori nu se potrivesc, Meta nu poate livra reclame dinamice corecte.
În plus, verifică în Commerce Manager dacă feed-ul nu are produse respinse și dacă actualizările rulează automat.
Un semn că feed-ul nu e conectat corect? Campaniile Advantage+ Catalog Ads rulează greu, ai costuri mari și ROAS mic fără explicații clare.
Ce poți face acum în prag de Black Friday?
Nu e prea târziu să actualizezi feed-ul, asta dacă vrei să te apuci azi de treabă.
Dacă citești articolul înainte cu 7-10 zile de lansarea campanie de Black Friday îți recomandăm să amâni modificările structurale la nivel de feed.
Nu e recomandat să modifici id-uri de produse, categorii, URL-uri, disponibilitate, prețuri în masă sau să ștergi produse în perioada pre Black Friday menționată.
Ce poți face și cu 2-3 zile înainte fără impact negativ ar fi actualizarea stocurilor, actualizarea prețurilor (fără modificări de ID sau URL deoarece pierzi istoricul de pe produs, remarketingul dinamic este afectat) și implementarea custom label-urilor necesare pentru campaniile de Black Friday. Găsești aici mai multe informații despre organizarea evenimentului de Black Friday.
Nu doar AI are nevoie de date bune. Clienții tăi sunt la fel
În perioada de Black Friday un client care caută ceva se mișcă repede. Intră pe site, caută, compară, salvează date, ia decizii rapid. Dacă titlul produsului e generic, imaginea e neclară sau lipsesc informații de preț/promoție, ai pierdut atenția, click-ul și conversia.
Feed-ul de produse nu e doar pentru algoritmul AI e și pentru oameni, pentru potențialii tăi clienți. Așa că acordă-i atenția cuvenită, îți vei mulțumi mai târziu.